Un efect intersant al crizei economice

In urma cu mai mult de doua luni, 90% din candidatii cu care vorbeam preferau sa lucreze in companii multinationale si in firme private. Foarte putini erau cei a caror preferinta se indrepta spre firme de stat sau spre institutii ale administratiei publice.

In ultima saptamana, insa, pe fondul spaimei crizei financiare, cei care cauta un loc de munca incep sa reconsidere munca la stat. Se pare ca munca la stat recastiga increderea oamenilor, datorita faptului ca aceste organizatii sunt vazute ca oferind locuri de munca mai sigure, si ca sunt la adapost de o criza financiara ce poate arunca in cap industrii precum cea imobiliara, auto sau siderugica.

Siguranta locului de munca devine un criteriu tot mai important in alegerea viitorului job.

Astfel, statutul de functionar public sau angajat la stat ar putea capata noi valente in contextul crizei economice globale.

O situatie dificila

Context

Nu am apucat sa imi cunosc inca foarte bine superiorii. Nu in detalii deontologice. La un moment dat unul dintre ei mi-a parut putin cam radical si l-am suspectat ca ar fi unul din acei HRisti care ar fi in stare sa respinga un candidat ce ar apartine unei oarecare minoritati doar ca sa nu isi daca prea mult de cap cu dansul.Si totusi, nu am vorbit foarte multe aspecte, deci nu-i cunsoc foarte bine.

Situatie

Un CV bun, un interviu reusit in care candidatul face o impresie buna, un punctaj mare la testul de inteligenta si programarea unui al doilea interviu. Cum este si normal, ma pregatesc mai temeinic pentru interviul aprofundat si cum Sfantul Google stie tot, aflu un mic detaliu: candidatul meu e gay! Al doilea interviu are loc, incerc sa explorez putin zona de relatii sociale, prietena/prieteni. Candidatul nu “sufla” nimic. Si in continuare se prezinta ca un candidat valoros pentru postul respectiv.Trebuia acum sa iau decizia daca voi divulga informatia superiorilor sau nu.

“Daca il vor discrimana?  ”Daca voi pierde un candidat valoros din portofoliu?”

Sau…

“Daca vor afla ei singuri si imi vor reprosa ca nu am aflat eu? Sau daca vor afla ca am ascuns o informatie importanta?”

Ce am facut

I-am lasat sa il evalueze ei fara acea informatie delicata. L-au placut, l-au acceptat pentru a merge mai departe. Atunci i-am intrebat ca un copil care nu stie cum va reactiona mama lui cand va afla ca a spart o vaza…. si i-am intrebat ce ar trebui sa facem in situaia in care am avea un candidat gay. Raspunul lor a fost extrem de linistitor pentru mine : “Nimic specific. Daca ai aflat ca e gay, cauti sa vezi daca acest aspect vine in contradictie cu vre-o responsabilitate sau cu vreun aspect important din desfasurarea activitatii respective. Daca da, e o problema. Daca nu, ai doar grija cum ii zambesti”

Acum imi cunosc superiorii macar intr-un aspect…

Voi  ce ati fi facut in locul meu?

Partea trista in munca de recrutare

Esti amabili cu ei pentru ca asa cer regulile bunului simt. Te imprietenesti cu ei pentru ca vrei sa aflii unele date mai personale, pe care nu le-ai afla dintr-o discutie protocolara. Si unii chiar iti plac sau ii admiri pentru felul in care gandesc, pentru trecutul lor sau pur si simplu pentru felul in care se prezinta. Sunt candidatii care au trecut de primul interviu, au trecut si de testarea psihologica preliminara si de al doilea interviu. Deja ai avut cu ei cel putin trei intalniri si stii mai totul despre ei.Prin urmare, ii recomanzi pentru etapele finale.

In cazul meu, etapele finale sunt evaluari facute de superiori din sediul central, ceea ce inseamna ca acesti superiori sunt si cei care iau decizia finala. Primesc apoi o lista cu cei acceptati, o bataie pe umar in semn de “good job” si inca o lista cu cei respinsi(evantual cu motivele respingerii). In final trebuie sa suni pe cei de pe a doua lista…

Si aici, partea cea mai trista din munca de recrutare :” Buna, George” ( pentru ca e nascut exact in aceeasi zi cu tine si intre timp va tutuiti). …”te-am sunat sa iti spun ca momentan nu avem posturi care sa se potriveasca foarte bine cu proflul tau…”. Deja tonul vocii lui scade, scade si al meu si toata partea cu “prioritate in baza de date” pare sa nu mai aiba sens. Ii spui  sau sugerezi ca decizia e a superiorilor si ca nu e a ta si totusi, parca mica prietenie ce se lega nu isi mai gaseste sensul.

Stiu din carti ca nu e bine sa te implici emotional, dar oricum… telefonul de refuz e cea mai trista parte din procesul de recrutare.

P.S. Mailul de refuz il trimitem doar in cazul celor care pica la primele etape si nu lasa nici un fel de urme…

Primul interviu de cealalta parte

Agitatie mare in biroul nostru ce inca mai pastreaza mirosul de nou.Astazi avem programat primul interviu. E drept ca CV ul persoanei nu ne-a impresionat chiar asa de tare, ba mai mult nu indeplineste conditie absolut necesara.dar e bine sa ne facem mana. Asa ca am avut onoarea sa tin eu mare parte din interviu.Dupa o pregatire destul de riguroasa, asteptam candidatul.

La 11.02 apare.Intra increzatoare in birou.O cucoana la mijlocul vietii, ce pare ca se straduieste sa arate bine (si nu i-ar prinde sa se straduiasca si mai tare). Cum noi suntem profi si nu ne interseaza prea mult acest aspect…o conducem intr-o alta camera. Facem cunostinta si ii dau sa completeze un formular.Nu pare sa aiba nimic din atitudinea umila ce o aveam eu cand eram in aceeasi postura.Dimpotriva, pare surprinsa ca doi tinerei sunt cei care o vor lua la intrebari.

Insfarsit incepe interviul. Cu emotiile de rigoare si tragand cu coada ochiului la intrebarile pregatite dinainte,intreb de unde a aflat de post.Nu ne-a dat nici un raspuns exact si a fost primul lucru ce m-a facut sa fiu circumspect.Nu stie ce anume o recomanda cel mai bine pentru post, dar imi turuie minute in sir despre experientele ei mai mult sau mai putin profesionale.Toate firmele si locurile la care a lucrat inainte au avut probleme si i s-a desfintat postul.O femeie cu o viata complicata, o femeie ce nu isi poate explica nici macar ei insisi viata ce a dus-o pana acum. Asa ca nu ne-a putut explica nici noua exact si singura senzatie pe care o aveam era ca … “minciuna is in the air”. Colegii o descriu drept o persoana imposibila, si este singura de 17 ani. Si ma intreb de ce trebuie sa o suport eu in interviu?! Imi amintesc ca asta mi-e jobul si ca pot sa invat din asta. Pana la urma, s-a ales si ea cu o carte de vizita… si se va mai alege si cu un mail in care ii voi spune cat de rau imi pare ca nu a fost selectata.

A fost doar primul interviu.
Let the job seekers come to me!

De cealalta parte…

Ma imbrac frumos, la costum, imi aranjez freza cat mai decent , imi organizez textele in cap si ma uit la ceas. Trebuie sa plec cat mai repede.Nu e bine sa intarzii. Ma duc la un interviu pentru angajare. Ajung la adresa , astept cu emotii, zambesc frumos la toata lumea ce-mi iese in cale. Strang mana intervievatorului si incerc sa par interesant si interesat de job. El imi stoarce creierii, eu dau ce am mai bun din mine. La sfarsit ma aleg cu o carte de vizita si cu asteptarea unui raspuns… care poate sa apara , sau nu…

Acest episod s-a repetat la nesfarsit in vara asta pentru mine. E soarta oricarui tanar cu ambitia de a reusi sa reinventeze roata in domeniul in care a studiat.

Dupa lungi si seculare episoade de genul asta, care au durat toata vara,am reusit in sfarit… Am trecut de cealalta parte!

Va salut cu respect!